Ce ne învață artele marțiale despre evoluția spirituală și Metoda Convergenței Divine™
Există o lecție pe care o putem învăța din artele marțiale și pe care o putem aplica mult dincolo de dojo.
În multe arte marțiale, armele sunt folosite cu discernământ, iar în unele școli principiul este foarte simplu: propriul corp este primul și cel mai important instrument.
Un începător poate fi fascinat de sabie, baston sau de orice altă armă. Este firesc. Instrumentul este vizibil, spectaculos și pare să ofere putere.
Dar un sensei adevărat nu urmărește să creeze un elev dependent de o singură armă.
Îl învață să-și cunoască propriul corp.
Două mâini.
Două picioare.
Capul.
Trunchiul.
Respirația.
Echilibrul.
Postura.
Deplasarea.
Reflexele.
Intenția.
Întregul corp devine un sistem de posibilități.
Pentru că dacă singurul tău instrument este o sabie și sabia îți este luată, ce mai poți face?
Dar dacă ai învățat să folosești ceea ce ești, nu mai depinzi de un singur obiect.
Și aici apare o analogie extraordinară cu evoluția spirituală.
Când instrumentul devine plafon
Un om descoperă Reiki și se îndrăgostește de Reiki.
Altul descoperă cristalele.
Altul numerologia.
Altul astrologia.
Altul runele.
Altul șamanismul.
Altul meditația.
Altul hipnoza.
Toate acestea pot fi experiențe extraordinare și pot aduce cunoaștere reală, disciplină și transformare.
Problema nu este să aprofundezi un sistem.
Problema apare atunci când instrumentul pe care l-ai ales începe să-ți limiteze perspectiva.
Când nu mai spui:
„Aceasta este o cale pe care o studiez.”
ci:
„Aceasta este singura cale.”
În acel moment, instrumentul încetează să mai fie un mijloc de evoluție și începe să devină o limită.
Este ca și cum un practicant de arte marțiale ar învăța perfect să folosească sabia și apoi ar declara că mâinile sunt inutile pentru că sabia este superioară.
Nu sabia este problema.
Atașamentul față de sabie este problema.
Evoluția spirituală are nevoie de mai multe lentile
Imaginează-ți că privești un munte.
Dacă îl privești din nord, vezi o anumită formă.
Din sud, vezi altceva.
Din est, apar alte detalii.
Din vest, observi alte perspective.
Muntele nu s-a schimbat.
S-a schimbat punctul din care îl privești.
Exact aceasta este una dintre ideile fundamentale ale Metodei Convergenței Divine™.
Nu ne grăbim să alegem un singur instrument și să declarăm că el explică totul.
Observăm.
Comparăm.
Punem în context.
Căutăm punctele de convergență.
Observăm și diferențele.
Și abia apoi interpretăm.
Aceasta este diferența dintre a colecționa sisteme și a învăța să gândești prin intermediul lor.
Metoda Convergenței Divine™ nu este „încă un sistem”
Aici este un lucru pe care vreau să-l subliniez.
Metoda Convergenței Divine™ nu a fost gândită ca un sistem care să spună:
„Uitați toate celelalte sisteme și urmați-l pe acesta.”
Din contră.
Ea pornește de la ideea că omul poate întâlni mai multe forme de cunoaștere și poate învăța să le privească cu discernământ.
Runele pot spune ceva prin limbajul lor simbolic.
Cristalele pot constitui un alt limbaj al simbolului și al practicii.
Numerologia poate oferi o altă perspectivă.
Pendulul și radiestezia pot deveni instrumente de investigare în cadrul practicii proprii.
O tradiție șamanică poate aduce o perspectivă asupra relației dintre om, natură, ritual și comunitate.
Meditația poate deschide un spațiu de observare interioară.
Hipnoza poate fi utilizată ca instrument de explorare a experienței subiective.
Dar niciunul dintre aceste instrumente nu trebuie să devină stăpânul minții noastre.
Convergența nu înseamnă amestec
Și aici trebuie făcută o distincție foarte importantă.
A studia mai multe tradiții nu înseamnă să le amestecăm fără discernământ.
Nu luăm un simbol dintr-o tradiție, o practică din alta și un ritual dintr-o a treia și declarăm că am creat o tradiție universală.
Contextul contează.
O tradiție trebuie înțeleasă în propria ei istorie, cultură, simbolistică și structură.
De aceea, în Metoda Convergenței Divine™, unul dintre principiile esențiale este:
Observă înainte să interpretezi.
Mai întâi vezi ce este acolo.
Apoi întrebi ce înseamnă.
Apoi îl pui în context.
Apoi îl compari.
Și abia după aceea cauți convergența.
De la „care este adevărul?” la „ce pot învăța?”
Aceasta poate fi una dintre cele mai importante schimbări de perspectivă în evoluția spirituală.
În loc să întrebăm:
„Care dintre aceste sisteme este adevărat?”
putem întreba:
„Ce îmi poate arăta fiecare dintre ele?”
Și mai departe:
„Unde se întâlnesc aceste perspective?”
Dar și:
„Unde se contrazic?”
Pentru că și contradicția este informație.
Dacă două tradiții descriu același fenomen în moduri complet diferite, nu trebuie să eliminăm imediat una dintre ele.
Putem întreba:
De ce?
Ce diferență de cultură există?
Ce diferență de limbaj?
Ce diferență de scop?
Ce experiență umană încearcă fiecare să descrie?
Aici începe adevărata cercetare.
Maestrul adevărat nu îți ia libertatea de a gândi
În artele marțiale, profesorul îți poate arăta o tehnică.
Dar scopul antrenamentului nu este să repeți mecanic aceeași mișcare pentru tot restul vieții.
Înveți principiul din spatele ei.
Apoi corpul începe să înțeleagă.
La un moment dat, nu mai execuți doar o tehnică memorată.
Răspunzi situației.
Aceasta este adaptarea.
În plan spiritual, lucrurile nu ar trebui să fie foarte diferite.
Un profesor îți poate transmite o metodă.
Un manual îți poate oferi o hartă.
O inițiere poate marca o etapă.
Un simbol îți poate deschide o perspectivă.
Dar toate acestea ar trebui să te ducă, în cele din urmă, către propria capacitate de discernământ.
Nu către dependență.
Convergența este o formă de libertate
Pentru mine, aceasta este una dintre ideile centrale ale Metodei Convergenței Divine™:
Nu deveni prizonierul instrumentului care te-a ajutat să crești.
Dacă un instrument te-a ajutat, onorează-l.
Studiază-l.
Aprofundează-l.
Dar păstrează-ți libertatea de a continua să înveți.
Pentru că evoluția nu este o linie dreaptă.
Este mai degrabă asemenea unei spirale.
Revii asupra unor întrebări vechi, dar le vezi de la un alt nivel.
Aceeași rună poate căpăta un alt sens după zece ani de experiență.
Același cristal poate fi privit diferit după ce ai studiat alte tradiții.
Aceeași meditație poate produce o înțelegere complet diferită într-o altă etapă a vieții.
Nu simbolul s-a schimbat neapărat. Tu te-ai schimbat.
De la o singură armă la întreaga orchestră
Poate că aceasta este cea mai frumoasă parte a analogiei cu artele marțiale.
Începătorul caută o armă.
Practicantul învață să o folosească.
Elevul avansat își descoperă propriul corp.
Maestrul înțelege principiul din spatele tehnicii.
Iar omul aflat într-o evoluție spirituală matură începe să înțeleagă că niciun instrument nu este destinația finală.
Instrumentele sunt asemenea unor instrumente muzicale.
Un pian nu este o vioară.
O vioară nu este o tobă.
O tobă nu este un flaut.
Nu trebuie să transformi unul în celălalt.
Dar dacă vrei să înțelegi muzica, poți învăța să asculți mai multe.
Iar într-o orchestră, fiecare instrument își păstrează vocea.
Convergența nu distruge diferențele. Le pune în dialog.
De aceea există Metoda Convergenței Divine™
Metoda Convergenței Divine™ este, în esență, o invitație la observare, discernământ, comparație, integrare și dezvoltare personală.
Nu îți spune să renunți la calea ta.
Nu îți spune că trebuie să urmezi toate sistemele.
Nu îți spune că trebuie să aduni cât mai multe inițieri.
Îți propune să înveți să privești mai larg.
Să studiezi.
Să întrebi.
Să verifici.
Să compari.
Să observi contextul.
Să recunoști ceea ce nu știi.
Și să nu confunzi niciodată instrumentul cu adevărul însuși.
Pentru că poate cea mai mare capcană a căutătorului spiritual nu este să nu găsească o cale.
Ci să găsească una care îi place atât de mult încât încetează să mai privească în jur.
Iar întrebarea finală nu este „Ce sistem aleg?”
Poate că întrebarea adevărată este:
„Ce devin eu prin toate lucrurile pe care aleg să le învăț?”
Dacă după fiecare studiu devenim mai rigizi, poate că încă ne agățăm de instrument.
Dacă devenim mai curioși, mai lucizi, mai capabili să observăm diferențele și mai dispuși să învățăm, atunci instrumentul și-a făcut treaba.
La fel ca în artele marțiale.
Scopul nu este să ai cea mai frumoasă armă.
Scopul este să devii suficient de pregătit încât, dacă arma dispare, să nu dispară odată cu ea și ceea ce ai învățat.
Iar în evoluția spirituală, poate că adevărata libertate începe atunci când putem spune:
„Respect calea pe care am ales-o, dar nu am nevoie să neg celelalte căi pentru ca a mea să aibă valoare.”
Aceasta este, pentru mine, esența Convergenței Divine™:
Nu un singur instrument.
Nu o singură perspectivă.
Nu o singură voce.
Ci capacitatea de a le observa, de a le înțelege, de a le pune în context și de a descoperi ce se întâmplă atunci când mai multe perspective converg fără să-și piardă identitatea.
Pentru că evoluția spirituală nu înseamnă să alegi o singură fereastră și să declari că ea este întregul cer.
Înseamnă să ai curajul să deschizi mai multe ferestre.
Și apoi să privești.