🌌 1. Cine sunt ghizii spirituali?
Ghizii spirituali sunt considerați entități sau conștiințe elevate care ajută sufletele umane în călătoria lor de evoluție spirituală. Ei pot apărea sub diverse forme:

• Ființe de lumină, protectori non-fizici ai sufletului

• Maeștri înălțați, cum ar fi Buddha, Iisus, Kuan Yin

• Strămoși sau spirite ancestrale, conectați prin sânge sau karmă

• Animale de putere, în tradițiile șamanice

Ghizii nu intervin forțat, ci răspund chemării interioare și nivelului de conștiință al celui ghidat.

🔮 2. Ce este channeling-ul?
Channeling-ul (sau canalizarea) este procesul prin care o persoană (canalul) primește mesaje sau energii de la o sursă non-fizică: ghizi, entități spirituale, energii universale sau aspecte ale Sinelui Superior.

Tipuri de channeling:

• 🗣️ Channeling verbal – mesaje transmise în cuvinte, în stare de transă sau semi-transe

• ✍️ Channeling scris (scriere automată) – idei sau cuvinte scrise „fără gândire conștientă”

• 🎨 Channeling artistic – pictură, muzică sau creație inspirată

• 🌬️ Channeling energetic – fluxuri de energie pentru vindecare sau curățare spirituală

⚠️ 3. Beneficii și capcane

✅ Beneficii reale:

• Acces la înțelepciune și ghidare profundă

• Claritate spirituală în momente de confuzie

• Reconectare cu Sinele Superior

• Sentiment de susținere și iubire necondiționată

❌ Pericole și capcane:

• Confuzia cu propriul subconștient – nu orice „voce interioară” vine din lumină

• Influențe nedorite – entități joase se pot da drept ghizi

• Egoul spiritual – senzația de „ales” poate duce la dezechilibru

• Fuga de responsabilitate – așteptarea ca ghizii să ia decizii în locul nostru

🧘‍♂️ 4. Cum ne conectăm corect cu ghizii spirituali?

🔑 Reguli de aur:

• Lucrează cu discernământ și intenție clară

• Curăță spațiul energetic înainte de orice practică

• Conectează-te cu inima, nu cu frica sau curiozitatea pură

• Pune întrebări constructive, nu dictate de ego

• Verifică frecvența mesajului – este iubitor, respectuos, neimpunător?

🕊️ Un ghid autentic NU dictează, NU manipulează, NU amenință. El te invită cu blândețe spre cunoaștere de sine.

✨ 5. Concluzie: Când canalul e curat, mesajul e clar
Channeling-ul este un dar subtil, dar nu o scurtătură către iluminare. Ghizii spirituali ne ajută să ne amintim cine suntem, nu să devenim dependenți de ei. Orice voce care vine în iubire, libertate și adevăr e un pas spre lumină. Restul… e lecție de învățat.

„Când liniștea interioară se așterne, ghidul tău spiritual nu vorbește – ci tu îți amintești.”

Clovnul regelui – adesea numit și „bufonul” sau „nebunul curții” – a fost o figură istorică aparte, care îmbina umorul cu înțelepciunea, ironia cu adevărul crud. Departe de a fi doar un entertainer, clovnul regelui era adesea singurul care putea spune adevărul puterii… fără să-și piardă capul.

🎭 Clovnul regelui – Atribuții

1. Distracție și divertisment

   • Rola oficială era să distreze curtea prin glume, dansuri, mimică, cântece și povești.

   • Folosea adesea costume bizare și gesturi exagerate pentru a-și accentua ridicolul și a amuza.

2. Critică mascată a puterii

   • Avea „licența nebuniei”: libertatea unică de a spune adevărul regelui, dar în formă de glumă sau satiră.

   • Devenea adesea vocea poporului, spunând ce alții nu îndrăzneau.

3. Consilier indirect

   • Deși nu era un sfetnic oficial, unii regi îl consultau în mod subtil, tocmai pentru că gândea „în afara cutiei”.

   • Ironia lui dezgolea ipocrizia, iar inteligența lui pătrundea în esența problemelor.

4. Reflecție a absurdului uman

   • Reamintea elitei că puterea este trecătoare și că toți sunt, în esență, muritori.

   • Era o formă vie de memento mori, uneori mai eficientă decât filozofii curții.

🃏 Caracteristici definitorii

🔍 Simbolismul clovnului în cultură și spiritualitate

• Arhetipul tricksterului: ca și Coyote în mitologia amerindiană sau Loki în mitologia nordică, clovnul perturbă ordinea pentru a revela adevărul.

• Oglinda societății: prin sarcasm și joc, reflectă haosul, corupția sau absurditatea autorității.

• Umbra Regelui: reprezintă inconștientul sistemului – ceea ce nu se vrea văzut sau recunoscut.

🔔 Relevanță actuală

Astăzi, clovnul regelui trăiește în:

• Satirici moderni, caricaturiști, comedianți politici

• Activiști care folosesc umorul ca armă împotriva tiraniei

• Oamenii care, prin aparentă nebunie, spun cele mai mari adevăruri

🗣️ „Numai nebunul are voie să spună ce e înțeleptul prea fricos să rostească.”

Clovnul regelui nu este un nebun – ci o formă de înțelepciune travestită în absurd. El este paradoxul viu care sfidează ordinea cu râsul și demască impostura cu zâmbetul. Într-o lume dominată de ipocrizie și frică, ne amintește că adevărul poate fi spus… și râzând.

În șamanism și spiritualitate, maimuța este un animal de putere (sau spirit totemic) profund simbolic, asociat cu inteligența, jocul, adaptabilitatea și umorul spiritual. Departe de imaginea banalizată sau negativă din unele contexte culturale moderne, maimuța în tradițiile spirituale are o înțelepciune profundă, uneori… travestită în zâmbet.

🔹 Semnificații ale maimuței ca animal de putere:

🧠 1. Inteligență și ingeniozitate

Maimuța simbolizează o minte ageră, capabilă să găsească soluții neconvenționale și să se adapteze rapid în fața provocărilor. Ea ne invită să folosim mai mult intuiția creativă și umorul ca forme de înțelepciune.

🎭 2. Joc și flexibilitate

Este simbolul copilului interior și al capacității de a privi viața cu lejeritate. Maimuța nu se teme să greșească sau să se prostească – ea ne învață că în greșeală e ascunsă cunoașterea și în joc se află vindecarea.

🔥 3. Tricksterul – păcălitorul sacru

În multe tradiții (inclusiv în mitologia hindusă prin zeul Hanuman), maimuța apare ca păcălitorul care destramă iluzia, un „jester divin” care rupe convențiile pentru a scoate adevărul la lumină.

🌿 4. Conectare socială și inteligență emoțională

Trăind în grupuri complexe, maimuțele au o dinamică socială profundă. Ele simbolizează comunicarea autentică, cooperarea și jocul de oglindire a ego-ului în ceilalți.

🪞 5. Oglinda subconștientului

Maimuța poate simboliza și mintea agitată, „maimuța minții” (monkey mind) din tradiția budistă – acea voce internă care sare de la o idee la alta, generând haos și neliniște. În acest sens, maimuța ne învață să o observăm, nu să o urmăm.

🔸 Ce ne învață maimuța spirituală:

• Să nu ne luăm prea în serios – umorul este sacrul dezbrăcat de pretenții

• Să ne explorăm umbra cu curaj, dar și cu joacă

• Să fim curioși și adaptabili, chiar și în fața suferinței

• Să învățăm din greșeli și să nu ne fie rușine de procesul nostru uman

🔹 Când apare maimuța ca ghid spiritual?

• Când ai nevoie să-ți eliberezi energia creativă

• Când ești prea încordat și trebuie să aduci lejeritate și bucurie

• Când trebuie să recunoști manipulările (ale tale sau ale altora) și să ieși din roluri false

• Când te afli într-un proces de reinventare și ai nevoie de curajul de a fi altfel

🔻 Atenție:

Maimuța ca animal de putere poate semnala și superficialitate, impulsivitate sau tendința de a fugi de răspundere prin umor sau distracții inutile. Lecția ei este echilibrul dintre joacă și seriozitate, între minte și inimă.

Trădarea de neam și țară nu este doar un act politic sau juridic; este o ruptură profundă între identitatea personală și rădăcinile colective ale unui popor. Ea lasă urme adânci, vizibile și invizibile, care afectează individul, dar și comunitatea din care face parte.

🔻 În plan fizic:

1. Degradarea valorilor sociale și morale
   Trădătorii contribuie la erodarea încrederii în instituții, în conducători și în ideea de solidaritate națională.

2. Consecințe juridice și istorice
   În anumite contexte, trădarea e pedepsită penal. În altele, istoria ține minte și etichetează. Numele unor trădători rămân infame, o pată care nu poate fi ștearsă.

3. Izolare și pierderea sprijinului comunității
   Trădătorul devine „străin” printre ai lui. Chiar și atunci când aparent are succes, el poartă stigmatul abandonului.

4. Contribuția la dezintegrarea unei națiuni
   Trădarea poate duce la pierderea suveranității, la colonizare economică, dependență politică și ruină socială.

🔻 În plan spiritual:

1. Pierderea legăturii cu rădăcinile spirituale
   Fiecare popor are un suflet colectiv. Trădarea acestui suflet înseamnă auto-exilare din matricea spirituală națională.

2. Karma grea
   Trădarea este o acțiune cu vibrație joasă. Ea atrage dezechilibre majore în viața viitoare a celui implicat: boli, suferințe, pierderi inexplicabile – toate ca forme de echilibrare karmică.

3. Închiderea inimii și a intuiției
   Când trădezi ce este sacru, te deconectezi de la ghidarea divină. Încep să predomine frica, suspiciunea și iluzia puterii.

4. Pierderea identității spirituale
   Un om care și-a trădat țara nu mai știe cine este cu adevărat. Rătăcește, chiar dacă fizic e liber. Spiritul său devine apatrid.

🔺 Trădarea nu este doar a celor la putere

Se poate manifesta și prin pasivitate, indiferență, sau susținerea inconștientă a unor sisteme care distrug valorile naționale.

Trădarea de neam și țară e un pact cu umbra. Ea poate aduce beneficii temporare în plan fizic, dar aduce pierderea propriei demnități și dezintegrarea sufletului. A rămâne loial adevărului, poporului și identității tale nu este doar o datorie civică – este o alegere de evoluție spirituală autentică.

„Cine-și vinde țara, își vinde sufletul.”

Întrebarea „De vânzare? Care-i prețul tău?” este una dintre cele mai grele oglinzi pe care le putem privi în viață. Nu doar pentru că pare provocatoare, ci pentru că atinge un nucleu profund al valorii personale, integrității și libertății interioare.

Ce înseamnă „a fi de vânzare”?

A fi „de vânzare” nu înseamnă neapărat a primi bani. Poți fi „cumpărat” cu:

• un loc călduț,

• o funcție,

• o promisiune,

• o laudă,

• un like,

• o liniște falsă.

Este momentul în care renunți la ceea ce ești pentru ceva ce îți promite confort sau putere, dar îți cere, în schimb, sufletul, adevărul și libertatea.

Care-i prețul tău?

Aceasta e întrebarea-test pentru:

• conștiință,

• morală,

• caracter.

Dacă ai un preț, înseamnă că ești disponibil, doar că nu s-a găsit încă suma potrivită. Dar dacă nu ai un preț, dacă refuzi să cedezi în fața presiunilor, promisiunilor sau amenințărilor, atunci ești liber cu adevărat. Și nu poți fi nici cumpărat, nici controlat.

Răspunsul demn:

„Nu sunt de vânzare. Nu pentru bani, nu pentru funcții, nu pentru siguranțe iluzorii. Adevărul meu, valorile mele și libertatea mea nu au preț.”

Într-o lume în care prea mulți acceptă să fie marfă pe piața intereselor, a rămâne ne-negociabil este un act de curaj și noblețe.

Video pe tema:

O victorie fără glorie este, de fapt, o înfrângere mascată în straie de triumf. Poate părea, la suprafață, un succes – o cucerire, o impunere, o obținere de putere sau influență. Însă atunci când mijloacele prin care este obținută sunt murdare, imorale sau lipsite de respect pentru oameni, adevărul și valorile profunde, victoria își pierde imediat orice noblețe.

Când lipsește gloria…

• Nu mai există onoare, ci doar forțare și manipulare.

• Nu mai există admirație, ci doar tăcere din frică sau oportunism.

• Nu mai există recunoștință, ci resentiment tăcut.

• Nu mai există durabilitate, ci prăbușirea lentă și sigură.

De ce va duce la un sfârșit rapid și trist?

Pentru că tot ce este clădit pe minciună, abuz, dispreț față de ceilalți sau sete de control, se autodistruge. Istoria a demonstrat că astfel de „victorii” duc:

• la izolare morală,

• la pierderea încrederii,

• la auto-devorare în interiorul propriei structuri de putere,

• la dărâmare în rușine.

Lipsa de demnitate

Finalul unui drum construit prin trădări, manipulări sau dispreț față de adevăr este, inevitabil, lipsit de demnitate. Oricât de mult ar încerca să fie mascat prin imagine publică, trofee sau titluri, omul știe în sinea sa când nu merită ceea ce a „câștigat”.

O victorie fără glorie este un preludiu al eșecului. O floare artificială: pare frumoasă, dar nu are miros, nu crește, nu trăiește. În cele din urmă, ceea ce contează nu este să câștigi cu orice preț, ci să câștigi cu verticalitate, cu adevăr, cu respect pentru oameni și pentru propria conștiință. Altfel, totul devine doar o victorie amară și rușinoasă, fără urmaș și fără lumină.

Proiecțiile negative asupra altor persoane — fie prin bârfe, acuzații nedrepte, manipulare psihologică sau chiar atacuri energetice — pot oferi iluzoriu un sentiment temporar de superioritate, control sau descărcare emoțională atacatorului. Însă, în realitate, acestea nu aduc niciun fel de plus valoare autentică. Iată de ce:

1. Iluzia câștigului egoic

Atacatorul simte o satisfacție de moment, mai ales dacă ceilalți validează proiecția lui. Dar acest „câștig“ este superficial și fragil, bazat pe dezechilibru interior și pe nevoia de a-și ascunde propriile frici, frustrări sau neîmpliniri.

2. Consumul de energie

Emiterea gândurilor sau intențiilor negative consumă resurse energetice vitale. Persoanele care trăiesc în stări de ură, invidie sau dispreț rămân adesea secătuite emoțional, chiar dacă par “puternice” pe exterior.

3. Efectul de bumerang (legea cauzei și efectului)

Universul, conform legilor spirituale și psihologice, funcționează în oglindă. Ce emiți, atragi. Proiecțiile negative repetate se întorc asupra emițătorului sub forme diverse: conflicte, izolare, boală, stagnare personală.

4. Lipsa de evoluție

Focalizarea pe greșelile sau slăbiciunile altora împiedică reflecția interioară. Atacatorul rămâne blocat în propriile tipare mentale și emoționale, fără progres real în autocunoaștere sau maturitate.

5. Relații toxice și pierderi de încredere

Proiecțiile negative dăunează relațiilor. Chiar dacă unele persoane se lasă influențate temporar, adevărul și energia autentică ies la iveală în timp. Încrederea se pierde, iar reputația “atacatorului” devine fragilă.

Nu, proiecțiile negative nu aduc plus valoare reală. Ele sunt o expresie a dezechilibrului interior, a fricii și a imaturității emoționale. Adevărata valoare se construiește prin asumare, introspecție și creștere personală — nu prin umbrirea altora.

Prostocrația s-a instalat în România

În ultimele decenii, România a trecut prin transformări profunde – economice, sociale, culturale. Dar, în acest tumult, ceva subtil și periculos s-a infiltrat în sistemul nostru democratic: o formă de guvernare neoficială, dar omniprezentă – prostocrația.

🔻 Ce este prostocrația?

Prostocrația nu este doar conducerea de către „proști” în sens vulgar, ci guvernarea mediocrității, a celor fără competență, fără viziune, dar cu acces la pârghii de putere prin relații, servilism și lipsă de scrupule.

Este sistemul în care:

• competența este suspectă, iar diplomația devine lingușire

• valoarea este înlocuită de obediență

• meritul e o piedică, nu o calitate

 Educația – colapsul gândirii critice

O societate ajunge în prostocrație când educația e pervertită:

• Profesorii reali sunt marginalizați

• Cariera didactică devine o „penitență”

• Elevii sunt învățați să memoreze, nu să gândească

Acolo unde gândirea critică dispare, prostia devine normă și este protejată.

Instituțiile – mimate, nu funcționale

În prostocrație:

• Se mimează legea, dar se aplică arbitrariul

• Se mimează transparența, dar decizia se ia în cercuri restrânse

• Se mimează democrația, dar poporul e chemat doar să „consimtă” în tăcere

De fapt, totul este fațadă. În spate, incompetenta își consolidează poziția, împărțind funcții și bugete între „ai noștri”.

📉 Consecințe: regres generalizat

Prostocrația nu e inofensivă. Ea:

• Sabotează progresul prin decizii greșite

• Umilește valorile reale și le exilează

• Distruge încrederea cetățenilor în stat, justiție, educație

O țară condusă de mediocritate nu stagnează – regresează.

 Soluția: responsabilitate civică și meritocrație

Pentru a ieși din acest marasm, avem nevoie de:

• Luptă pentru merit și competență, în fiecare domeniu

• Educarea cetățeanului, nu doar instruirea lui

• Curaj civic, pentru a sancționa public impostura

Prostocrația se menține prin pasivitate, nu prin forță.
Oprirea ei începe când oamenii spun: „Ajunge!”

Prostocrația nu este o fatalitate, ci o alegere colectivă.
Atunci când tăcem, când ne resemnăm, când „merge și așa” devine regulă, le dăm putere celor care nu ar trebui s-o aibă.

România are nevoie de minți clare, spate drept și voce fermă.
Pentru că viitorul unei națiuni nu poate fi construit pe temelia prostiei organizate.

Trăim vremuri în care incompetența a fost ridicată la rang de sistem de guvernare. În România, prostocrația nu mai e o întâmplare – e o structură. Se autoprotejează, se autoreproduce și înghite orice formă de valoare, gândire critică sau verticalitate morală.

Dar un sistem construit pe mediocritate și impostură NU este de neclintit.

 Ce este sistemul prostocrat?

Este o rețea informală, dar extrem de eficientă, în care:

• Funcțiile publice sunt ocupate pe bază de loialitate, nu competență

• Limbajul e golit de sens, dar plin de sloganuri

• Soluțiile reale sunt înlocuite cu aparențe și cosmetizări

• Profesioniștii sunt excluși sau marginalizați

• Valoarea umană este redusă la tăcere pentru a nu deranja

Sistemul prostocrat nu caută adevărul – îl elimină. Nu susține inovația – o sabotează. Nu are lideri – are executanți obedienți.

🔥 De ce trebuie înlăturat?

Pentru că:

• Ne ține captivi într-o țară cu potențial imens, dar fără direcție

• Îi alungă pe cei capabili, transformând exodul în normă

• Distruge credința oamenilor în justiție, educație, cultură

• Creează o societate bazată pe frică, tăcere și conformism

Un popor manipulat prin ignoranță nu e liber – e doar supraviețuitor.

💡 Cum începem schimbarea?

1. Educație reală – Cea care dezvoltă gândirea, nu doar învață formule.

2. Participare civică – Vot informat, activism, susținerea valorilor.

3. Demascarea imposturii – Refuzul de a ne mai închina la false elite.

4. Solidaritate între oameni lucizi – Schimbarea începe prin comunități mici și ferme.

5. Presiune publică constantă – Fără pauze, fără tăcere convenabilă.

⚔️ Nu ne luptăm cu oameni – ci cu un mod de a gândi

Sistemul prostocrat se susține prin frică, lene intelectuală, apatie.
De aceea, lupta este, în primul rând, interioară: să nu devenim noi înșine parte din acel sistem prin tăcere sau resemnare.

🔚  Revoluția lucidității

România nu va renaște cu aplauze, ci cu alegeri ferme și conștiințe treze.
Sistemul prostocrat trebuie înlăturat nu doar politic, ci moral, educațional și cultural.

Nu vrem un alt dictator – vrem o societate vie, unde prostia nu e promovată, iar valoarea nu e pedepsită.

Pentru asta, fiecare dintre noi trebuie să fie lucid, curajos și activ.
Altfel, vom fi doar spectatori la propria noastră înfrângere.

Videoclip pe tema, iar mai jos „un rezumat“ text:

În limbajul spiritual contemporan, conceptele de „Lumină“ și „Iubire“ sunt adesea prezentate ca remedii universale, esențe eterice care pot dizolva suferința, vindeca traumele și transforma lumea. Însă întrebarea rămâne: sunt ele într-adevăr vindecătoare absolute, sau avem nevoie de o înțelegere mai profundă și matură a acestor realități subtile?

Ce înseamnă „Lumină” în sens spiritual?

Lumina este simbolul:

• Conștiinței și al clarității mentale

• Adevărului care risipește întunericul ignoranței

• Revelației și trezirii interioare

Lumina nu e doar „pozitivitate” superficială, ci forța care ne obligă să vedem ce este, chiar dacă este dureros.
Adevărata lumină nu te mângâie mereu – te provoacă să lași iluzia.

❤️ Ce este Iubirea, în dimensiunea vindecătoare?

Iubirea spirituală nu este doar emoție dulce sau atașament, ci:

• Acceptare necondiționată a ființei, cu umbre și lumină

• Compasiune activă, nu pasivitate

• Forța creatoare a vieții, care susține tot ceea ce există

Iubirea devine vindecătoare nu prin faptul că „face totul frumos”, ci prin faptul că:

• nu judecă

• nu forțează

• eliberează, nu condiționează

🌑 Dar ce facem cu durerea, furia, trauma?

Adesea, oamenii folosesc Lumina și Iubirea ca pe un „bypass spiritual” – un mecanism de evitare a emoțiilor incomode. Se promovează ideea că „gândește pozitiv” și „trimite iubire” sunt suficiente.

Însă vindecarea autentică implică:

• Coborâre în Umbre

• Procesare emoțională conștientă

• Responsabilitate față de propriile alegeri

Lumina fără adevăr este orbire.
Iubirea fără granițe devine negare de sine.

 Vindecarea autentică: unirea contrariilor

Lumina și Iubirea sunt vindecătoare nu prin negarea întunericului, ci prin integrarea lui. A fi întreg înseamnă a aduce:

• Conștiență acolo unde a fost inconștiență

• Blândețe acolo unde a fost durere

• Putere acolo unde a fost slăbiciune

Ele nu sunt „absolutul” în sens de scurtătură, ci sunt esența procesului de întregire.

Da, Lumina și Iubirea sunt vindecătoare – dar nu ca idei abstracte.
Ele devin vindecătoare atunci când sunt trăite conștient, aplicate în viață, onorând și partea întunecată a existenței.

Când nu mai fugim de întuneric, ci îl învățăm să se țină de mână cu lumina – abia atunci devenim cu adevărat întregi.
Și vindecați.

✨ Lumina adevărată nu arde umbrele – le îmbrățișează.
Iubirea adevărată nu ignoră rănile – le ține în brațe până când se închid.

In Shop:

https://simonneelle.de/home/shop/lilith-package-lovepower-rejuvenation/

În mituri vechi, numele Lilith trezește atât fascinație, cât și frică. Deseori demonizată, alteori ridicată la rang de arhetip al femeii libere, Lilith este o figură complexă ce întruchipează puterea, sexualitatea, independența și iubirea profund transformatoare.

🔮 Originea mitului Lilith

Lilith apare pentru prima dată în scrierile mesopotamiene, apoi în tradiția ebraică ca prima soție a lui Adam, creată – la fel ca el – din pământ. Spre deosebire de Eva, Lilith a refuzat să se supună. A vrut egalitate, nu dominație.

Când Adam a încercat să o controleze, Lilith a rostit numele sacru al lui Dumnezeu și a părăsit Grădina Edenului. A ales exilul în locul unei vieți în care să fie înjosită.

💫 Arhetipul Lilith – iubire, dar nu supunere

Lilith este expresia unei iubiri neîmblânzite:

• Nu iubește din frică, ci din forță.

• Nu oferă corpul pentru aprobare, ci ca templu sacru al extazului.

• Nu cere validare, ci recunoaștere.

Este un arhetip periculos pentru o lume patriarhală: o femeie care se iubește pe sine, nu acceptă compromisuri, își cunoaște dorințele și le afirmă fără rușine.

🖤 Lilith – demon sau zeiță?

În tradițiile religioase patriarhale, Lilith este portretizată ca:

• Demon nocturn

• Ademenitoare sexuală

• Mamă a spiritelor rele

Însă în viziunile moderne ale spiritualității feminine, ea este văzută ca:

• Arhetip al femeii complete: erotică, intuitivă, rebelă, mistică

• Zeiță a puterii personale

• Simbol al răzvrătirii sacre

Lilith in sectiunea Shop: