Consimțământul este sacru – chiar și atunci când atingerea este „doar energetică”
Există un principiu pe care orice persoană care lucrează cu oameni ar trebui să îl păstreze deasupra oricărei tehnici, școli, inițieri sau tradiții:
omul are dreptul să știe ce i se face și are dreptul să spună DA sau NU.
Acest principiu nu devine mai puțin important atunci când vorbim despre Reiki, terapii energetice, lucrul cu chakrele, radiestezie, tehnici de eliberare energetică, lucrul la distanță, inițieri, attunement-uri, practici spirituale, șamanism sau orice altă metodă în care practicantul afirmă că lucrează cu energia unei persoane.
Dimpotrivă.
Cu cât tehnica este mai subtilă și mai greu de verificat din exterior, cu atât transparența și consimțământul explicit devin mai importante.
Ce înseamnă, de fapt, consimțământul?
Consimțământul nu înseamnă doar:
„Vrei să facem ședința?”
Consimțământul real presupune ca persoana să știe, pe cât posibil:
- ce tehnică urmează să fie folosită;
- în ce constă aceasta;
- dacă există sau nu contact fizic;
- ce zone ale corpului pot fi implicate;
- dacă tehnica se desfășoară la distanță;
- ce presupune practic procedura;
- ce poate simți persoana;
- ce limite există;
- că poate refuza anumite etape;
- că poate opri procedura în orice moment.
Și, foarte important:
consimțământul trebuie să fie liber, nu obținut prin presiune, frică sau autoritatea spirituală a practicantului.
Un om nu trebuie să accepte ceva pentru că i se spune:
„Eu sunt maestrul.”
„Eu știu ce este bine pentru tine.”
„Energia știe mai bine.”
„Trebuie să treci prin asta ca să evoluezi.”
„Dacă refuzi, blochezi procesul.”
Acestea nu sunt forme sănătoase de obținere a consimțământului.
O experiență personală care m-a făcut să înțeleg și mai profund acest principiu
Atunci când am susținut examenele de etică în cadrul formărilor mele la WMA și IAOTH, am întâlnit principiul informării clientului/pacientului și al obținerii acordului înaintea aplicării unei tehnici.
Pentru mine, acesta a devenit foarte concret într-o experiență pe care am avut-o ulterior cu domnul Jay Burrell, atunci când am făcut un attunement la distanță.
Inițierea respectivă prevedea atingeri strict energetice.
Aș fi putut presupune că, tocmai pentru că nu exista contact fizic real, nu mai era nevoie de o explicație atât de detaliată.
Dar s-a întâmplat exact contrariul.
Înainte de a începe tehnica, mi-a explicat foarte politicos și foarte clar cum urma să se desfășoare procedura.
Mi-a spus ce urma să facă.
Mi-a explicat inclusiv faptul că era presupusă o atingere „energetică” a zonei abdomenului.
Și apoi a cerut acceptul meu.
M-a impresionat acest lucru.
Nu pentru că ar fi fost ceva spectaculos.
Ci tocmai pentru că era atât de simplu.
A întrebat.
Iar întrebarea aceea transmitea un mesaj foarte important:
„Chiar dacă eu consider că această atingere este doar energetică, corpul, spațiul personal și voința ta îți aparțin.”
Pentru mine, acesta este un exemplu de etică spirituală autentică.
Dacă este „energetic”, de ce mai este nevoie de acord?
Aceasta este o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem mult mai des.
Unii practicanți spun:
„Dar eu nu ating fizic persoana.”
Sau:
„Lucrez doar în câmpul energetic.”
Sau:
„Este la distanță.”
Sau:
„Persoana nici măcar nu simte.”
Dar toate acestea nu răspund întrebării esențiale.
Persoana a fost informată?
Persoana a acceptat?
Știe ce urmează să faci?
Știe că poate spune nu?
Pentru că, indiferent de modul în care practicantul interpretează ceea ce face, clientul are dreptul să își stabilească limitele.
Dacă eu cred că lucrez energetic asupra abdomenului unei persoane, aceasta nu îmi conferă automat permisiunea de a face acest lucru.
Dacă eu cred că pot „curăța” aura cuiva, nu înseamnă că am dreptul să o fac fără acord.
Dacă eu cred că pot extrage, modifica, transfera sau „lua” energie, acest lucru nu îmi conferă automat permisiunea.
Credința practicantului nu înlocuiește consimțământul clientului.
„Luarea de energie” și problema limitelor
În anumite tradiții spirituale există practici descrise prin termeni precum:
- extragere energetică;
- curățare energetică;
- eliminarea energiilor;
- preluarea unei energii;
- transfer energetic;
- cordoane energetice;
- tăiere energetică;
- absorbție;
- transmutare;
- eliberare;
- lucrul asupra chakrelor;
- intervenții asupra câmpului energetic.
Indiferent dacă privim aceste concepte ca realități spirituale, simbolice, tradiționale sau ca experiențe subiective, există o regulă etică simplă:
persoana trebuie să știe ce intenționează practicantul să facă și să își dea acordul.
Nu putem spune:
„Dar este doar energie.”
Tocmai pentru că pentru practicant aceasta este o intervenție asupra persoanei.
Dacă persoana nu dorește această intervenție, limita trebuie respectată.
Consimțământul nu este o formalitate
În unele școli există formulare.
Clientul citește.
Semnează.
Bifează.
Acest lucru poate fi foarte util.
Dar etica nu începe și nu se termină cu o semnătură.
Un formular semnat nu înseamnă că practicantul poate face orice dorește.
Consimțământul trebuie să fie:
informat, voluntar, specific și reversibil.
Cu alte cuvinte:
„Da” trebuie să însemne exact acel lucru pentru care persoana a spus „da”.
Dacă cineva acceptă o sesiune Reiki, asta nu înseamnă automat că acceptă și:
- atingere fizică;
- atingere energetică percepută asupra anumitor zone;
- tehnici sexualizate;
- lucrul asupra unor amintiri;
- intervenții asupra altor persoane;
- lucrări la distanță asupra membrilor familiei;
- „curățări” asupra casei fără să fie întrebat;
- „tăieri de cordoane”;
- orice altă procedură suplimentară.
Fiecare tehnică suplimentară trebuie explicată și acceptată.
Un maestru spiritual nu primește automat dreptul asupra corpului altuia
Aceasta este o distincție foarte importantă.
Titlul de:
maestru, terapeut, inițiator, facilitator, vindecător, profesor, guru sau instructor
nu transformă persoana respectivă într-o autoritate asupra corpului și voinței clientului.
Din contră.
Cu cât este mai mare autoritatea pe care oamenii o atribuie unui practicant, cu atât trebuie să fie mai mare responsabilitatea lui.
Un elev poate fi impresionat.
Un client poate fi vulnerabil.
O persoană aflată în suferință poate accepta lucruri pe care, în alte circumstanțe, nu le-ar accepta.
De aceea, practicianul are o responsabilitate suplimentară.
Nu trebuie să profite de încrederea acordată.
Spiritualitatea nu suspendă limitele personale
Există uneori o idee foarte periculoasă în anumite medii spirituale:
„Dacă ai încredere în mine, trebuie să te abandonezi procesului.”
Nu.
Încrederea nu înseamnă abandonarea discernământului.
Un client poate avea încredere în terapeut și, în același timp, să întrebe:
„Ce faci?”
„De ce faci asta?”
„Ce voi simți?”
„De ce această zonă?”
„Pot să opresc?”
„Pot să refuz această parte?”
Aceste întrebări nu arată lipsă de spiritualitate.
Arată maturitate.
Un practicant etic nu se teme de întrebări
Un terapeut spiritual ar trebui să poată explica simplu:
„Aceasta este tehnica.”
„Așa se desfășoară.”
„Acesta este motivul pentru care o folosesc.”
„Aici există posibilitatea unei atingeri.”
„Aici este doar lucru energetic.”
„Dacă nu dorești această parte, o eliminăm.”
„Dacă te simți inconfortabil, oprim.”
Aceasta este o poziție de putere sănătoasă.
Nu:
„Nu trebuie să știi.”
Nu:
„Energia știe.”
Nu:
„Nu pune întrebări.”
Nu:
„Trebuie să ai credință.”
Nu:
„Dacă refuzi, blochezi vindecarea.”
„Nu” este un răspuns complet
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante lecții etice.
Clientul spune:
„Nu vreau.”
Atât.
Nu trebuie să explice.
Nu trebuie să se justifice.
Nu trebuie să demonstreze că are dreptate.
Nu trebuie să îi fie frică de faptul că îl va supăra pe maestru.
Nu trebuie să audă:
„Dar de ce?”
„De ce nu ai încredere?”
„Nu ai înțeles tehnica.”
„Ego-ul tău se opune.”
„Energia ta rezistă.”
„Nu ești pregătit.”
Uneori, cel mai spiritual răspuns la un „nu” este:
„Sigur. Respect alegerea ta.”
Iar „da” nu este pentru totdeauna
Un alt aspect foarte important:
consimțământul poate fi retras.
O persoană poate spune:
„Da” înaintea unei ședințe și:
„Oprește-te” în timpul ei.
Și acel „oprește-te” trebuie respectat imediat.
Nu contează dacă practicantul consideră că „mai sunt doar cinci minute”.
Nu contează dacă spune că „energia trebuie închisă”.
Nu contează dacă el crede că procedura trebuie terminată.
Persoana are dreptul să oprească procesul.
Etica este cu atât mai importantă în lucrul la distanță
Paradoxal, lucrul la distanță poate necesita și mai multă claritate.
Pentru că persoana nu vede ce face practicantul.
Nu există contact vizual.
Nu există contact fizic.
Uneori nici măcar nu există o sesiune simultană.
De aceea este esențial să fie clar:
Când începe?
Ce se face?
Cât durează?
Ce tehnică se utilizează?
Este nevoie ca persoana să stea într-o anumită poziție?
Există atingere energetică simbolică?
Care sunt limitele?
Și, mai ales:
a fost cerut acordul pentru acea intervenție?
„Eu fac asta pentru binele tău” nu este suficient
Aceasta este poate una dintre cele mai periculoase justificări.
„Fac asta pentru binele tău.”
Poate fi sincer.
Dar intenția bună nu înlocuiește consimțământul.
Un practicant poate fi convins că ajută.
Dar numai persoana poate decide dacă acceptă intervenția asupra ei.
Aceasta este o diferență fundamentală între:
a ajuta pe cineva
și
a decide în locul lui ce este bine pentru el.
Spiritualitatea autentică respectă libertatea
Dacă vorbim despre evoluție spirituală, libertate interioară și conștiință, atunci trebuie să respectăm una dintre cele mai importante expresii ale conștiinței:
libertatea de alegere.
Nu putem predica libertatea și practica controlul.
Nu putem vorbi despre iubire și încălca limite.
Nu putem vorbi despre vindecare și ignora voința celui asupra căruia pretindem că lucrăm.
Nu putem vorbi despre compasiune și considera că „nu”-ul clientului este un obstacol care trebuie depășit.
Calea de Mijloc și etica
Există aici o legătură extraordinară cu ceea ce spuneam despre Calea de Mijloc.
Echilibrul spiritual nu înseamnă numai echilibru energetic.
Este și echilibru în relația cu puterea.
Între:
„Eu te ajut.”
și
„Eu decid pentru tine.”
Între:
„Îți ofer o tehnică.”
și
„Trebuie să o accepți.”
Între:
„Am experiență.”
și
„Am întotdeauna dreptate.”
Între:
„Sunt maestrul tău.”
și
„Tu rămâi stăpân asupra propriei persoane.”
Aici se vede maturitatea.
Ce ar trebui să fie normal în spiritualitatea românească
Cred că orice practician spiritual ar trebui să poată spune înaintea unei tehnici:
„Îți explic ce urmează să fac și îmi spui dacă ești de acord.”
Atât.
Nu este complicat.
Nu este lipsă de magie.
Nu este lipsă de spiritualitate.
Este respect.
Și poate chiar mai mult decât atât:
este o formă de iubire.
Pentru că atunci când respecți libertatea unui om, îi recunoști demnitatea.
Iar dacă lucrăm cu oameni, avem o responsabilitate
Nu este suficient să știm o tehnică.
Trebuie să știm și când să nu o aplicăm.
Nu este suficient să știm să facem un tratament energetic.
Trebuie să știm să cerem permisiunea.
Nu este suficient să avem o inițiere.
Trebuie să avem și limite.
Nu este suficient să fim considerați maeștri.
Trebuie să fim demni de încrederea care ne este acordată.
Iar una dintre cele mai simple forme de a demonstra acest lucru este:
să explicăm.
să întrebăm.
să ascultăm.
să respectăm răspunsul.
Poate că acesta este adevăratul sens al „eticii spirituale”
Nu o colecție de reguli recitate la examen.
Nu un formular semnat doar pentru a ne proteja pe noi.
Ci o atitudine interioară:
„Tu ești o ființă liberă.
Corpul tău îți aparține.
Spațiul tău îți aparține.
Alegerea ta îți aparține.
Eu îți pot oferi o tehnică.
Dar nu îți pot lua dreptul de a decide.”
Și dacă este nevoie de o atingere fizică sau energetică, întrebăm.
Dacă este nevoie de o intervenție la distanță, întrebăm.
Dacă este nevoie de o tehnică suplimentară, întrebăm.
Dacă vrem să lucrăm asupra unei anumite zone, explicăm.
Dacă persoana spune „nu”, respectăm.
Pentru că „nu” este sacru.
Dar și „da” este sacru atunci când este oferit liber, informat și conștient.
Iar pentru mine, acesta este unul dintre cele mai frumoase principii pe care le putem aduce în spiritualitatea românească:
Nicio tehnică nu este atât de importantă încât să fie aplicată împotriva voinței celui asupra căruia lucrăm.
Nicio inițiere nu ne dă dreptul să încălcăm limitele altui om.
Nicio autoritate spirituală nu este mai presus de libertatea și demnitatea persoanei.
Iar dacă într-adevăr lucrăm pentru vindecare, evoluție și conștiință, atunci primul nostru act de vindecare ar trebui să fie unul foarte simplu:
să îi oferim omului libertatea de a alege.
Pentru că uneori cea mai înaltă formă de energie pe care o putem transmite nu este energia unei tehnici.
Este respectul.
Iar înainte de orice atingere — fizică sau energetică — poate că cea mai frumoasă întrebare rămâne:
„Ești de acord?”
